Studentă în anul întâi la Facultatea de Litere din București. În liceu, a fost redactor-șef al revistei Alecart. A participat la festivalurile Poets in Transylvania, Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara și Poezia e la Bistrița (ca jurnalist cultural). A citit la Institutul Blecher și Cenaclul Junimea din Iași. Este junior editor la revista Poesis Internațional și unul dintre redactorii Poetic Stand.
La ridicarea zidurilor eu
singură
nu o să plâng.
Mai degrabă o să mă transform într-un burete
vârful unei sulițe de vânătoare cu zbor lent. suficient spațiu
cât să parez lovituri din piscul unei inimi spongioase.
Aștept acum în igluul meu ca într-o pușculiță
degete groase răufăcătoare și soarele îmi intră în ochi prin gaura cheii
în alveolele mele sângele face curte pereților de-atâta urât
sunt omul lor crenguța un ciorchine
îmi stăpânesc mișcările convulsive numărând boabe în loc de oi
deși în vise un infarct subit
mă tolănesc pe o pășune sub un uger gras de animal
deschid încet gura ca și cum aș săruta
și chiar sărut
efectul șederii îndelungate cu mine însămi –
îmi ia zile întregi să-mi recunosc ochii
Într-o sală plină de oameni eu sunt fata-inimă
la marginea pustie a aerodromului –
punctul de lumină care ghidează
deschide-mi pumnii
lacrimi cât ouăle de prepeliță din ei vor țâșni
atinge-mă
voi pieptăna aerul
cu războaiele de țesut voi țesăla lumina
mă voi ghemui între ațe doar să mă agăț de ceva
căci într-o cameră plină de oameni eu sunt aritmia
și într-o sală de așteptare eu sunt amprenta antidrog
mănușile chirurgului
protecția care nu mai poate de bine
pentru că de ea e nevoie mereu
pentru că ea nu se termină niciodată
Fata moșneagului
Mereu excepția de la regulă
bănuțul de aur din punguța cocoșului rostogolindu-se cu sunet în căldare
sunt eu cu respirația încetinită de ropot
văd
un sătean în culmea disperării la metrou
bătrâneii pașnici
Nora Iuga spune că Titan e cartierul cu cei mai mulți poeți rezidenți
apoi lumina o străpunge ca o lance
și dermatograful se prelinge pe bărbie
mă gândesc doar ce organ va îmbătrâni în mine ultimul
în timp ce școlile se redeschid
se inventează lacuri de unghii cu uscare turbo
familia de bicicliști încalecă pe cursiere sfâșie trotuarul
de ce nu sunt eu o fetiță astmatică și păduchioasă de care fug copiii
învățați de acasă de părinții care zbenguie arătătoarele în aer de
ce am eu reflexele unei octogenare stârnită de
timiditate și corespondențe culoarea preferată
galben praf
(te aud pocnindu-ți
degetele atunci corespund)
Fata babei
Să povestesc acum despre camera mea
cum ferestrele ei mă despart de boală când mă încolăcesc în jurul feselor lui
și sunt un șarpe de casă care respiră praful
mă așez la masă și oglindă unde mi se adâncesc ridurile expresiei dar înainte de toate unde
mă studiez când plâng și văd cum
țâșnitura alunecă pe fălci și bărbie
pe toată o culeg cu gura și
urechea dureroasă în care am turnat picături farmaceutice
captează chiar acum scârțâitul dulapului
în lipsa unui om de atins verific tandrețea propriei figuri
creioane în păr (ca asiaticele care stârnesc fantezii) am cât și pentru altul
dar dimineața și-n tot restul zilei nu părăsesc cu grabă patul
lumina pătrunde doar târziu perdeaua și pregătirile de seară
le fac impulsiv și stângaci, strângând cu putere de uși și geamuri
la ora asta prietenii mei joacă beer pong în stațiunile în care părinții lor
plecau în excursii studențești se sărutau și poate îi făceau pe ei
dar de ce ne gândim la asta, femei și băieți tineri,
care nu învață nimic altceva
Ilustrație realizată de Sorin Ilfoveanu.
