
Reconstrucția memoriei
Suntem așa ca specie, ca nație, ca oameni. E deprimant să știi că ești așa distrugător și putred. Un roman puternic al tensiunilor identitare este

Moni Stănilă, voci prin pădure
„O schimbare e obligatorie. Simt asta în fiecare dimineață. O schimbare radicală” – de aici pornește șirul experiențelor din romanul Țipă cât poți (Polirom, 2020),

„A fi” la timpul prezent
Inutil a-i căuta un început, pentru că însuși cuvântul ce-și vâră coada în ființare, Trohar, ni-l întoarce de-a-ndărătelea, la fel cum îi răstoarnă viața și

Hortensia, o „Străina” intimă
Mă emoționează ori de câte ori se dovedește că scriitorii, cei de patrimoniu, n-au rostit încă ultimul lor cuvânt. O epifanie a lor revine să

Împotriva speranței
Nu-mi place speranța. Poate tocmai pentru că moare ultima. Locul ei e fundătura, capătul de drum, zidul gros, stânca în care te iluzionezi că vei

Atitudini, metehne și grimase politice
Notabilă în creația lui Valeriu Mladin este relația dintre subiect și imagine, înscrisă întotdeauna în limite morfologice concise. Dezvoltarea temei alese presupune, în majoritatea cazurilor,

Muzica elaborată și istoriile ei posibile (2)
Apăsarea trecutului Principalul avantaj al erei istoricității este, totodată, și dezavantajul său fundamental, anume acumularea cantitativă a compozițiilor din trecut. Indiferent că e mai apropiat

Muzica în națiune, naționalismul în muzică: mai multe introduceri (2)
Ceea ce putem citi astăzi, în scrieri muzicologice din jurul anului 2000, ne ghidează spre reformularea și nuanțarea unor definiții acceptate anterior, ale naționalismului muzical

Citindu-ne oglinda: câteva răutăți despre imaginarul specular (1)
Într-un basm chinezesc, șase sori pricinuiau pământului o arșiță cumplită. Eroul care trage cu arcul în ei, ca să-i stingă, eșuează. Dar își atinge scopul

Sensul vieții ca simț al vieții
Începeam, în urmă cu ceva numere ale revistei Timpul, o rubrică numită pompos Domul hermeneutic, în care mi-am dorit să împărtășesc anumite experiențe personale de

Excepții cu reguli, excepții fără reguli
Pe lângă ediția Operelor complete ale lui Platon, inițiată de curând, filosoful și filologul clasic Andrei Cornea revine cu volumul de autor Excepția. O încercare

Angela Marinescu. Poezia ca vitraliu
Cu poezia Angelei Marinescu m-am întâlnit prima oară în liceu, în preajma apariției operelor sale la editura Charmides și purtând în mine un soi de

Angela Marinescu – Subpoezie
Cu poeta Angela Marinescu m-am întâlnit, întâi, în legendele care deja împachetează – într-un mod cât se poate de atrăgător și fascinant pentru generațiile proaspete

Interviu cu Angela Marinescu/Marcovici: „Suntem făcuți pentru moarte”
Interviu realizat de un Cristian Anul acesta ajungeți la cota 80. Nostalgii?Da, aștept curioasă cumva, nu neapărat distrusă, împlinirea vârstei de 80 de ani. Înaintarea

O poezie a înstrăinării
Având configurația unui mozaic senzorial, în compoziția căruia intră mirosuri, gusturi și culori dintre cele mai variate, toate unite prin pasta intimității în care au

Dosar poeți nedebutați (I)
Începând cu nr. 4, iunie 2021, revista Timpul, prin Gabriela Vieru și Silviu Romaniuc, vă propune un dosar de poezie alcătuit din textele unor tinere/i

Traducându-l pe Proust (IV): Obișnuință
Când am aplicat pentru prima mea bursă de traducător, acum multă, foarte multă vreme, în toamna lui 2020 adică, o mică propoziție din textul prin

Atunci când happy-endingul nu e necesar
Rețeta unui short story de succes e ca finalul să fie total neașteptat și șocant pentru cititor, iar Șerban Tomșa, în volumul său de povestiri









