
Din interior spre exterior și invers
Romanul istoric Ard pădurile (Cartier, 2021) este debutul în proză al Paulei Erizanu și, totodată, prima parte dintr-un proiect pe cât de amplu, pe atât

Nebunia este nobilă
După un volum hibrid, compus din aproximativ șaizeci de poeme alăturate unor pagini din jurnalul publicat în 2003 și completat în 2018, Jurnal scris în

Confesiunile unei vârste
Comunismul, băită dragă, e timpul ăsta, mi-a răspuns mama atunci, oprindu-și în aer brațele pline de otavă. Tot înainte, noul roman al Ioanei Nicolaie, invită

Când omul ajunge să fie figurație în documentarele altora
Romanul Mariei Stepanova se constituie sub forma unei permanente încercări de reconfigurare, de reconstruire și, în cele din urmă, de regăsire a propriei istorii, a

Tu ce vrei să te faci când vei fi mare?
La întrebarea „Ce vrei să te faci când vei fi mare?”, din ce în ce mai puțini copii răspund „profesor” sau „profesoară”, iar acest procent

Vremea femeilor
1980! E anul în care a murit Marin Preda și Ileana Vulpescu a publicat Arta conversației, unul dintre cele mai iubite romane românești de după

Lucius Apuleius: frumuseți romane. Cu un post scriptum despre papa Formosus
Ipoteza mea sună în chipul următor: frumusețea de orice fel, dar îndeosebi cea fizică, este o invenție (destul de) recentă. Poți să privești mult și

Despre Roland Barthes și „Camera sa luminoasă”
Cărțile pe care le citesc devin, la sfârșitul lecturii, de nerecunoscut. Viu colorate de marcatoarele fluorescente, cu care subliniez tot ceea ce mi se pare

Cum produce mintea opere? (1)
E o întrebare pe care mi-am pus-o mereu, probabil din adolescență, vârsta la care am conștientizat – sau poate doar mi s-a părut! – că

Șerban Acasandrei – Dosar Poezia de mâine (3) realizat de Radu Andriescu
Buium Fiori care-mi coboară pe brațecare se strâng într-o îmbrățișare parțialăau pe rând toate culorileși sună ca o repetiție de urgențăfăcută de o orchestră în

Muzica în națiune, naționalismul în muzică: mai multe introduceri (1)
Am alcătuit în 2014, împreună cu câțiva colegi bucureșteni – cu toții investigând aspecte ale muzicilor românești din secolul 20 – un grup de cercetare,

O istorie a inimii (2)
„Pulsul e o lentilă care narează” (Marina Codruț). Și punem la inimă ce anume? Frânturi din noi înșine, depuse pe retina interioară a sentimentelor. Dar

Oleg Serebrian: adevărul de după adevăr
După romanele Cântecul mării și Woldemar, Oleg Serebrian creează un inevitabil orizont de așteptare pentru derulări narative ulterioare ale destinului dinastiei Ranga. Personajul principal din

Feminitatea, foamea și frigul din „Orașul cu fete sărace”
A fost odată… nu doar basmele cu fete de împărat frumoase şi atât se întâmplă în timpul şi spaţiul unui „a fost odată” promiţător de

Interviu cu Radu Afrim: „Mereu mă minunez ce norocos sunt să lucrez pe plantațiile efemerului”
Interviu realizat de Nicoleta Dabija Radu Afrim, în ce relație sunteți cu timpul? Cu timpul trecut sunt într-o relație dezastruos de bună. Cu timpul

Muzica elaborată și istoriile ei posibile (I)
Pentru a scrie istoria muzicii avem mai întâi nevoie de o viziune. Cu atât mai mult, cel care scrie istoria muzicii elaborate (sau culte, sau

O călătorie printr-un haos temporal
În ultima perioadă, în literatura contemporană, se observă din ce în ce mai mult tendința de a hibridiza forma de roman, iar Ștefan Manasia, prin

Câteva scene dintr-un cotidian la care nu mai avem acces
România nu există în realitate; există, cel mult, R-o-m-â-n-i-a, adică o sumă de realități indiferente una față de alta sau care abia de se mai









